Omoda X: Noua ofensivă chinezească pusă pe jarul lui Toyota RAV4
Design inspirat din roboții mecha sau extravaganță pură? Chery tocmai a ridicat miza pe piața SUV-urilor compacte. Constructorul chinez a dezvăluit Omoda X, un model global gândit să intre direct…

Design inspirat din roboții mecha sau extravaganță pură?
Chery tocmai a ridicat miza pe piața SUV-urilor compacte. Constructorul chinez a dezvăluit Omoda X, un model global gândit să intre direct în ring cu greii categoriei: Toyota RAV4, Honda CR-V și Mazda CX-5.
Premiera a avut loc acasă, la Wuhu, sub forma unui concept care mizează totul pe o estetică radicală și tehnologii venite parcă din viitor.
La o primă privire, mașina rupe complet șablonul clasic. Adoptă filosofia „Crossvolution”, un curent vizual inspirat direct din celebrul univers al mecha-urilor japoneze.
Caroseria e plină de muchii ascuțite, poartă jante masive de 19 inch cu trei spițe și vine cu semnături luminoase LED extrem de futuriste.
Dincolo de aspectul agresiv, chinezii au avut grijă să bifeze și fișa tehnică pentru off-road: o gardă la sol de 200 mm, capacitate de trecere prin vad de peste 700 mm, anvelope dedicate terenului accidentat, protecții robuste și bare de plafon. La toate acestea se adaugă o capacitate maximă de tractare de 1.800 kg.
Ce știe să facă sistemul de vedere nocturnă?
Adevărata vedetă la capitolul tehnologie este însă sistemul de vedere nocturnă bazat pe imagini termice.
Practic, mașina poate să vadă pietonii și animalele de la o distanță de până la 90 de metri, chiar și în bezna totală sau în condiții grele de vizibilitate.
Șoferul este avertizat înainte ca obstacolul să intre în raza farurilor, câștigând secunde prețioase de reacție.
Rămâne de văzut însă dacă această funcție va veni direct în echiparea standard sau doar pe versiunile de top, cei de la Chery urmând să clarifice și gradul de integrare cu celelalte sisteme de asistență la rulare.
La interior, chinezii au botezat totul „Mecha Command Cockpit”, un post de conducere inspirat din cabinele avioanelor.
Interior de navă spațială și motoare electrice sau hibride!
Consola centrală e sculptată în formă de X, instrumentarul de bord folosește un ecran de 10,25 inch, iar infotainmentul mizează pe un display generos de 13,2 inch.
Vestea bună pentru mulți șoferi: butoanele fizice pentru climatizare n-au disparut. În plus, habitaclul e presărat cu nu mai puțin de 39 de spații de depozitare.
Sub caroserie, planurile includ două opțiuni majore de propulsie: una sută la sută electrică și una plug-in hybrid.
Ambele vor putea fi comandate fie cu tracțiune față, fie integrală, completate de sistemul X-Mode, care adaptează comportamentul mașinii după chefurile șoferului sau starea drumului.
Dacă totul merge conform planului, Omoda X are șanse reale să spargă gheața și pe piața din Europa, unde Chery are deja rădăcini prin modele precum Omoda 7 sau Omoda 5 Next.
Sursa: Promotor
Comentarii 0
Niciun comentariu încă. Spune ce crezi despre subiect.





