Acestea sunt 10 dintre cele mai notabile modificări ale Ford F-150

1992-1994: Actualizări de siguranță și apariția SVT Lightning!

Evoluția Ford F-150: 10 modificări care au definit istoria acestui icon

Modelele din generația curentă au primit doar o actualizare minimă pentru anul model 2027, ceea ce reprezintă o schimbare modestă față de versiunea anterioară.

Totuși, istoria Ford în ceea ce privește F-150 nu a fost întotdeauna una a schimbărilor subtile.

De-a lungul anilor, compania cu ovalul albastru a experimentat constant cu acest model, dând naștere unor transformări majore care au redefinit standardele sectorului vehiculelor utilitare ușoare.

Origini și nume: De la F-1 la F-150

Ford producea camioane de peste un secol, dar abia în 1948 a început să marcheze liniile sale de utilitare ușoare sub denumirea de „seria F”. În primii ani, gama era împărțită în F-1, F-2 și F-3, corespunzând unităților de jumătate de ton, trei sferturi de ton și o tonă, respectiv. Produsele mai grele au urmat, până la desemnarea F-8. În 1953, nomenclatura s-a schimbat în F-100, F-250 și F-350. Numele F-150 nu a apărut decât în 1975.

Motorizare și structură: Trecerea de la flathead la V8 Y-block

Între 1953 și 1954, Ford a înlocuit legendarile motoare cu supape în capot (flathead) cu motoarele V8 cu supape în cap (OHV) din seria Y-block. Procesul a început cu un V8 de 239 cub inches, urmat de un V8 de 272 cub inches de la 1956 încoace. În 1957, 1961, 1967 și 1973, camioanele au fost redesenate, abandonând curbele în favoarea unor linii mai pătrulate și mai plate. Aceste revizuiri au inclus noi opțiuni de motorizare și confort. Un detaliu interesant: în 1956, s-a introdus un geam frontal complet înconjurant.

În 1965, a apărut finisajul „Ranger” și sistemul de suspensie cu balama în formă de I.

În 1975, Ford a lansat F-150, un model cu greutatea brută totală (GVWR) mai mare decât F-100.

Această diferență a permis o scapare la reglementările de emisii din SUA, unde vehiculele sub 6.000 de lire sterline erau considerate „ușoare” și trebuiau să fie echipate cu catalizatoare și să folosească benzină fără plumb.

F-150 a fost echipat cu componente mai robuste, atingând o GVWR de 6.050 lire sterline, depășind pragul de 6.000 cu o marjă minimă. Inițial, F-150 era disponibil doar cu tracțiune pe două roți (2WD), iar tracțiune pe patru roți (4WD) a fost adăugată abia în 1976.

F-100 a rămas în ofertă până în 1983, ceea ce înseamnă că timp de aproape un deceniu, Ford a vândut două tipuri de camioane de jumătate de tonă.

În 1983, Ford Ranger a devenit un model independent, înlocuind complet F-100.

La acea dată, F-150 avea deja forma pătrulată iconică pe care o recunoaștem astăzi. Ulterior, F-150 a devenit vehiculul nou vândut cel mai bine în 20 state americane.

1980: Revoluția șasiei și suspensiei

În 1980, toată gama a fost supusă unei revizuiri majore. Aceste modele sunt cunoscute ca „Bullnose” din cauza formei grilei. Ford a redesenat complet șasia pentru a o face mai ușoară, inclusiv prin forarea găurilor în șasie (numită „șasie tip brânză elvețiană”), deși din 1982 s-a revenit la o șasie solidă.

Modelele cu 4WD au primit o suspensie cu dublu brățar de tracțiune, unde fiecare roată avea un arc spiralat. Diferențialul era montat pe brățarul din partea șoferului. Modelele cu 2WD păstrau suspensia cu balame în formă de I la față și ax solid la spate.

Această configurație cu dublu brățar avea rădăcini în 1965.

În ceea ce privește axe, până în 1982, axul posterior de 9 inchuri era standard, dar din 1983, axul de 8.8 inchuri a început să fie folosit.

Pentru a identifica tipul de ax, se uită la capacul diferențialului: axul de 9 inchuri nu are capac, în timp ce cel de 8.8 are un capac cu 10 șuruburi. Mulți entuziaști consideră încă axul Ford de 9 inchuri ca fiind cel mai bun ax din America.

1985-1987: Introducerea injectării electronice de combustibil

1985-1987: Introducerea injectării electronice de combustibil

Începând cu 1985, Ford a început să ofere injectare electronică a combustibilului (EFI) pe F-150. Inițial, tehnologia EFI a fost disponibilă pe motorul V8 de 302 cub inches (5.0 litri), care a crescut puterea la aproximativ 225 cai putere pe versiunea de ieșire ridicată.

Până în 1987, toată gama a renunțat la carburatoarele. În perioada aceasta, F-150 a primit schimbări estetice, inclusiv rotunjirea arcurilor roților și montarea farurilor la nivelul grilei. Grila „Bullnose” a fost înlocuită cu una mai dreptunghiulară, dând numele „Bricknose” acestor modele.

Din 1987, motorul în linie de 4.9 litri a primit și el sistemul EFI, iar V8 Windsor de 351 cub inches (5.8 litri) a urmat în 1988.

După echiparea cu EFI, V8-ul Windsor a produs aproximativ 210 cai putere, iar motorul în linie de 4.9 litri a ajuns la 145 cai putere, față de 122 cai putere înainte de EFI.

În 1987, direcția cu servocomandă și frânarea cu servocomandă au devenit standard în toată gama, iar cutia de viteze automată cu patru rapoarte (E4OD) a fost introdusă în 1989.

1992-1994: Actualizări de siguranță și apariția SVT Lightning

În 1992, stilul a fost actualizat cu linii mai aerodinamice și un capot nou, dând numele „Aeronose” acestor Ford-uri. Aceasta a fost ultima generație cu caroserie pătrulată. În 1993, echipa de vehicule speciale Ford (SVT) a lansat F-150 Lightning, o variantă de performanță cu motorul V8 Windsor de 351 cub inches (5.8 litri) ajustat, producând 240 cai putere.

Acest model este considerat unul dintre cele mai cool-uri ediții speciale Ford din istorie. Recent, s-a descoperit că cumpărătorii mai tineri achiziționează aceste modele Lightning, demonstrând succesul inițiativei SVT.

Facelift-ul din 1992 a marcat intrarea în cea de-a noua generație, aducând mai mult confort, deși multe dotări au devenit disponibile abia din 1994: acces fără cheie, scaune cu servocomandă și un player de CD.

De asemenea, lumina de frânare centrală montată înalt a fost adăugată pentru prima dată în 1994. Un airbag lateral pentru șofer a devenit standard din 1994.

Pentru cei care caută șezutul de banchetă pliantă 40/20/40, unde partea centrală se transformă în suport pentru brațe, acesta a fost disponibil din 1994.

1997-2001: Redesignare completă și nou model SVT

F-150 din 1997 a primit o șasie nouă și o caroserie extrem de aerodinamică, cu multe curbe moi. Motorul în linie de 4.9 litri nu a mai fost disponibil din 1997. Suspensia din față a fost schimbată din dublu brățar de tracțiune în unități IFS cu brațe scurte/lungie; modelele cu 2WD au păstrat arcurile, în timp ce cele cu 4WD au primit bare de torziune.

Un ax posterior de 9.75 inchuri a fost adăugat lângă cel existent de 8.8 inchuri.

Gama de motoare a fost complet redesenată: un V6 de 4.2 litri cu 205 cai putere și două V8 SOHC de 4.6 și 5.4 litri, cu 210 și 235 cai putere, respectiv.

Din 1997 până în 1998, cabinele SuperCab aveau trei uși, dar din 1999 au primit o a patra ușă.

În 1999, a avut loc o mică actualizare a fațadei, iar motorul Triton de 5.4 litri a primit un boost de putere până la 260 cai putere. Mai târziu în acelaș an, Ford a lansat SVT Lightning II, care, folosind acelaș motor Triton 5.4 V8 dar cu un supercarburator, atingeau 360 cai putere.

În 2001, F-150 a deschis poarta pentru popularitatea pick-up-urilor cu patru uși – acesta a fost primul an în care cabina SuperCrew a fost disponibilă, cu un metru de spațiu în spatele primului rând de scaune.

2004-2008: O platformă nouă și schimbări de motorizare

Pentru 2004, șasia a fost redesenată din nou, trecând de la șinele de secțiune C la o designare „completă în cutie”, iar șasia a fost parțial formată hidraulic, ceea ce a însemnat utilizarea presiunii ridicate pentru a forma metalul. Această schimbare a făcut vehiculul mai rigid și mai ușor.